Plăcintă cu mere şi dulceaţă de gutui Râureni

Plăcintă cu mere şi dulceaţă de gutui Râureni

În prima zi a lui noiembrie, am pregătit pentru tine o idee de desert aromat şi cu miros de toamnă: plăcintă cu mere şi dulceaţă de gutui.

Ai nevoie de:

  • 230 g făină cernută
  • 2 ouă
  • 145 g zahăr pudră
  • 150 g unt nesărat, la temperatura camerei
  • 1 kg mere
  • esenţă de vanilie
  • 25 ml zeamă de lamiae
  • ½ linguriţă scorţişoară
  • un praf de sare
  • ½  plic praf de copt
  • un borcănel de dulceaţă de gutui Râureni

Cum prepari:

Încinge cuptorul la 170oC.

Într-un castron amestecă bine untul cu zahărul şi esenţa de vanilie până se formează o compoziţie cremoasă. Adaugă ouăle pe rând, apoi făina treptat, praful de copt şi sarea, amestecând până când compoziţia se omogenizează bine.

Pregăteşte tava de copt, unge cu unt şi tapetează cu hârtie de copt.

Pune în tavă o treime din compoziţie, nivelând suprafaţa. Apoi pune un strat de dulceaţă de gutui Râureni.

Merele taie-le felii, dă-le prin zeama de lamâie şi scorţişoară şi pune-le în strat gros peste dulceaţă. Toarnă restul de compoziţie, netezind din nou suprafaţa. Presară zahăr deasupra, după preferinţă.

Coace timp de 90 - 100 minute.

Scoate tava din cuptor şi lasă la răcit 20 – 30 minute. După ce s-a răcit, taie plăcinta şi serveşte cu bucurie alături de cei dragi!

Încearcă şi tu reţeta şi împărtăşeşte cu noi impresiile tale. Iar dacă vrei să încerci şi alte retete cu produse Râureni, abonează-te la blog!

Postat in Rețete cu suflet Toate articolele

CELE MAI NOI ARTICOLE DIN BLOG