Nuci umplute cu gem de piersici

Nuci umplute cu gem de piersici

Ingrediente:

  • 1 ou
  • 50 g zahăr
  • 1 vârf de linguriță cu sare
  • 200 g unt gras sau untură
  • 150 g iaurt cremos
  • 10 g praf de copt
  • 1 vârf de linguriță cu bicarbonat de sodiu
  • 450-500 g făină
  • 2 lingurițe esență de rom
  • 400 gem de piersici
  • 100 g miez de nucă
  • zahăr vanilat pentru pudrat

Mod de preparare:

 Se amestecă jumătate din cantitatea de făină cu praful de copt și bicarbonatul.

Se freacă oul cu sare și zahăr, se adaugă și esența și se toarnă totul la mijlocul amestecului de făină cu prafurile de copt, unde se face o adâncitură.

Tot acolo se adaugă și untul tăiat în bucăți mici și se începe frământarea aluatului, adăugând treptat și restul de făină, până se obține un aluat nelipicios.

Se înfășoară aluatul într-o folie alimentară și se dă la rece pentru 30 de minute, apoi se porționează în biluțe mici cât jumătate din orificiile formei de copt coji nuci.

Se coc cojile de nuci până se rumenesc, apoi se lasă la răcit.

Cu gemul de piersici se vor umple nucile și se vor lipi două câte două.

Se servesc pudrate cu zahăr vanilat.

Postat in Rețete cu suflet Toate articolele

CELE MAI NOI ARTICOLE DIN BLOG