Cornulețe cu gem de prune Râureni

Cornulețe cu gem de prune Râureni

Un weekend perfect cu cei dragi înseamnă momente împreună. Surprinde-i cu cornuri delicioase cu Magiun de prune de la Râureni.

Ai nevoie de:

  • 1 pahar cu lapte
  • 100 gr unt
  • 30 gr drojdie uscată
  • 250 g mascarpone
  • 500 gr făină pentru gătit
  • 6-7 linguri cu zahăr
  • 1 ou
  • un vârf de cuțit de sare
  • 1 borcănel cu Magiun de prune de la Râureni

Cum prepari:

Într-o oală de dimensiuni potrivite amestecă untul cu laptele și zahărul. Lasă oala pe aragaz, la foc mic, până ce untul se topește și se încorporează în amestec. Oprește apoi focul și lasă amestecul la răcit.

Pune făina într-un castron mai mare, în care să poți amesteca bine aluatul. În mijloc adaugă oul, zahărul și sarea. Apoi toarnă amestecul de lapte, zahăr și unt și, la sfârșit, drojdia. Amestecă bine până obții un conținut omogen, nelipicios. Fă din aluat o formă rotundă, apoi acoperă cu o cârpă și lasă aluatul la dospit.

Împarte aluatul în părți mai mici, egale ca dimensiune. Ia apoi bucățile nou formate și, cu un făcăleț, întinde-le până obții foi de aluat de aceeași dimensiune. Taie-le cu cuțitul în părți egale și, cu o linguriță, pune pe fiecare magiunul de prune și puțină cacao pentru un gust deosebit.. Repetă procesul până rămâi fără aluat.

Dă tava la cuptor și lasă cornurile aproximativ 30 de minute. Verifică cuptorul din când în când. După ce cornurile prind o culoare arămie, înseamnă că sunt gata. Oprește focul și ai cornuri delicioase cu Magiun de prune de la Râureni.

Poți servi cornurile cu o cană de lapte cald, ceai sau cafea.

Poftă bună și nu uita să împărtășești și cu noi impresiile tale!

Postat in Rețete cu suflet

CELE MAI NOI ARTICOLE DIN BLOG