Povești de Crăciun de la câștigătorii noștri

După o zi foarte lungă de deliberări, am ajuns și la punctul culminant: am ales câștigătorii concursului ”Ce mai frumoasă poveste de Crăciun”. Mărturisim că nu a fost ușor, cu tot sprijinul pe care l-am primit din partea spiridușilor Moșului.

Am primit peste 50 de povești minunate, dintre care peste 25 au trecut de criteriile primare de jurizare. Ne-au plăcut toate, unele mai frumoase și mai emoționante ca celelalte. Ne-au surprins cu creativitatea și autenticitatea lor; prin emoția și sinceritatea cu care au fost scrise.

Le mulțumim tuturor celor care au răspuns provocării noastre și îi așteptăm în continuare pe blogul Râureni pentru noi surprize.

Te poți bucura și tu de cele trei povești câștigătoare și de cea care a primit premiul special în continuarea acestei postări:

Premiul 1 - Picincu-Hobjila Viorica

Spiridușul rătăcit
Epuizată de oboseală, după ce am pândit până în miez de noapte, poate-poate îl prind pe Moș Crăciun de un colț de mantie și reușesc să îi dau un pupic, adorm încet, lăsându-l pe dragul Moș Ene să îmi presare puțin praf magic pe pleoape și trecând lin în lumea viselor magice...Trecu parcă o clipă...Tresar și, în acel moment, îmi dau seama că e deja dimineață.

Soarele se joacă șugubăț pe chipu-mi mirat, ușor trist, dezamăgit, dar totuși extrem de fericit. "A venit Moșu, îmi șoptesc. Pfiu....a mai trecut un an fără să-l vad. Poate la anul, cine știe. Nu voi dormi toată noaptea!". Îmi trezesc repejor surorile pentru a porni împreună în căutarea comorilor lăsate de Moș: ciorăpei, dulciuri, o jucărie și câte o portocală. Câtă bucurie!

Mama ne cheamă la masă; ne înghiontim vesele, luând cu noi și noii prieteni (jucăriile) și ne așezăm cu fețele poznașe. Tata spune o rugăciune (așa se spune în zi de sărbătoare, înainte de a ne înfrupta din bucate alese), apoi purcedem la înfruptat din minunățiile gătite cu mult suflet. Din neatenție, cade o felie de pâine sub masă; eu, mezina, fiind mai iute, mă aplec să o ridic. Sub masă, într-o liniște ciudată, strălucește ceva. Întind mâna să ating... arată ca un omuleț mic-mic-mic. Sunt surprinsă de un zgomot: "Sssst, să nu spui nimănui!". Îmi frec ochișorii năucită. A dispărut. Mă reîntorc la masă, victorioasă, cu felia în mână. Gândurile nu-mi dau pace: ”Era un spiriduș rătăcit? Era doar imaginația mea și doar mi s-a părut?”. Nici astăzi nu știu răspunsul. Știu însă un lucru cu siguranță: Crăciunul este magic!

Premiul al 2-lea - Claudiu Păun

O întâlnire de neuitat
De fiecare Crăciun mi se face dor de copilărie, de inocenţa şi bucuria senină a acelor zile de basm, cu vers duios de colinde. Sunt amintiri dragi sufletului meu, care tresaltă și acum de bucurie cu gândul la comuniunea sufletească și pacea acelor zile de Crăciun, din copilărie.

Îmi aduc și acum aminte de parcă ar fi fost ieri. Crăciunul de acum 20 de ani, când viața băiatului timid de 16 ani s-a schimbat pentru totdeauna. Eram la masă, împreună cu părinții, frații și rudele mele, sărbătorind după datină și bucurându-ne unii pe alții.

Era seară, ningea cumplit de trei zile și troienele de zăpadă puseseră stăpânire pe satul nostru. Ieșisem în curte împreună cu verii mei și ne băteam cu zăpadă când, dintr-odată, poarta se deschise și intrară trei persoane necunoscute: doi adulți și un copil. Erau stingheri, înghețați și căutau ajutor, întrucât rămăseseră înzăpeziți la marginea satului, unde-și abandonaseră mașina. Despre ajuns la cabana unde doreau să își petreacă Crăciunul nici nu mai putea fi vorba.

Ospitalieri din fire, părinții mei i-au poftit pe musafirii neașteptați în casă și i-au cinstit cu drag, ca în zi de sărbătoare. Printre luminițele bradului și lumina flăcărilor din șemineu, ochii mei au întâlnit ochii albaștri ai unei fete cu chip de înger, care m-a fermecat pe loc. Acea apariție încântătoare era fiica musafirilor noștri și cea care avea să-mi devină soție, după cinci ani.

Și uite-așa am petrecut cele mai frumoase sărbatori de iarnă, alături de musafirii-supriză care au rămas la noi câteva zile, până la dezăpezirea drumului. Iar copila cu ochii albaștri a rămas în viața mea pentru totdeauna. Acum, cu prilejul fiecărui Crăciun rememorăm cu plăcere clipele magice din copilărie în care soarta ne-a adus împreună pentru eternitate.

Premiul al 3-lea - Dumitru Georgiana

Cei opt năzdrăvani
A fost odată ca niciodată o gașcă formată din opt copii năzdrăvani care își petreceau vacanțele de iarnă la bunici. Deși se vedeau destul de rar în timpul anului, momentele magice ale sărbătorilor îi apropiau atât de mult încât considerau că timpul stătuse în loc pentru ei. În seara sfântă de Ajun, mergeau la colindat cu trăistuțele pe umeri, legate cu ață de bunica. Nimic nu le stătea în cale, nici gerul aprig de afară, nici nămeții. Erau bucuroși și atât. Când se întorceau de la colindat, în prag, îi întâmpina o bătrână cu glas cald și mereu zâmbitoare întrebându-i: ”Gata hoinari mici? Ați căpătat ceva?”. Intrau în casă cu mâinile sloi de gheață și adormeau în mireasma cozonacilor puși în cuptorul sobei.

În ziua sfântă de Crăciun se adunau în casa acelor bătrâni copiii lor, părinții celor opt năzdrăvani, la masa tradițională de Crăciun. Deși acei bătrânei trăiau modest, întotdeauna masa de Crăciun era plină cu bunătăți: de la oala de lut cu sarmale, farfurii cu piftie, fripturică, până la cozonaci și prăjiturele cu gem făcute de bunica. Bunica își ospăta copiii și nepoții cu toate bunătățile făcute de ea, iar după masă cei mari stăteau la depănat amintiri, iar copiii ieșeau afară la bulgăreală și săniuș. Acele momente magice au rămas întipărite în inima tuturor și sunt puse în cutiuța prăfuită a amintirilor.

Peste ani acești copii au crescut și au devenit părinți. În preajma sărbătorilor își aduc aminte cu drag de acele momente frumoase, trăite în casa bunicilor, acei oameni simpli, dar care îi iubeau nespus de mult și le doreau tot binele din lume. Acum e rândul lor să le insufle copiilor tradițiile și prețuirea familiei.

Pentru singura poveste înscrisă în concurs cu o abordare cu totul diferită decât celelalte, cu mult umor și emoții pozitive, imaginație și creativitate, juriul a decis să acorde și un premiu special.

Premiul special - Dogaru Anelia

Inovațiile tehnologice - bucurie în gospodărie Spiritul liber nu ține de vârstă, ci să te vezi pe tine însuți ca pe un teatru al tuturor posibilităților. Nimeni și nimic nu ne poate îngrădi spiritul, creativitatea, entuziasmul, mintea tânără, deschisă permanent către nou, încercările mai mult sau mai puțin reușite din care, însă, cu siguranță tragem concluziile potrivite și ne servesc drept lecții de viață.

În bucătărie poți să te reinventezi, să experimentezi, să te lași cuprinsă de magia talentului nativ sau autoeducat de a crea capodopere culinare. În preajma sărbătorilor ai un aplomb și o dorință nemăsurată de a-ți uimi musafirii cu delicatese pe care să nu le uite curând. În acest context, inevitabilul se produce ori de câte ori atunci când îți dorești să te autodepășești.

Iată-ne așadar în anul de grație 2011, în Ajunul Crăciunului, în bucatăria proaspăt renovată și utilată cu tot soiul de "bijuterii tehnologice". Subsemnata și o dragă verișoară cu o rețetă nou-nouță, față în față cu noul cuptor cu microunde și cu aluatul unui sufleu de “să-ți lingi degetele”. Verișoara mea, un alt suflet întreprinzător, vine cu o idee nouă – să îmbunătățim rețeta și să adăugăm sufleului de griș cu mere și o glazurică de ciocolată cu frunzulițe de mentă, pe alocuri.

Când compoziția căpăta forma dorită, un vecin face imprudența de a suna la ușă și Dorela abandonează totul, inclusiv lingura de inox, ce alunecă încetișor în tăvița de Yena. Ușor distrasă de conversația celor doi, fără să am habar că în sufleu există și un "ingredient metalic", introduc preparatul în cuptorul cu microunde și aștept, ciulind urechea la gălăgioșii puși pe glume.

În minuțelul următor potopul se dezlănțuie….clinchete, pocnete, bubuieli și zdrăngăneli. Vecinul venit în vizită s-a aruncat la pământ deznădăjduit. Papagalul casei și-a scufundat capul cu totul în recipientul cu apă din colivie, cațelușul a sărit în cada din baie, iar Dorela a zbughit-o pe scări țipând cât o ținea gura: “Săriți, săriți, a explodat!!!”

Pentru că trebuia ca cineva să revină cu picioarele pe pământ și vacarmul să înceteze am deconectat aparatul. Defect cum era, l-am făcut "cadou" vecinului al cărui "intermezzo" a fost, în parte, responsabil de FOCUL DE ARTIFICII din bucătăria noastră, bucătărie ce s-a deterioriat vizibil și a necesitat apoi ”intervenții de urgență”. Când totul a intrat pe făgașul normal ne-am adunat în jurul braduțului fericiți că ne avem unii pe alții și ne iubim. Dispoziție, stare, atmosferă, vibrații, senzații – toate astea fac casă bună cu atmosfera sărbătorilor, nu-i așa? Efectul acestui permanent transfer de sentimente între tine și familie, mai ales de sărbători lasă urme...în timp. Este un fel de elixir al generațiilor!

Postat in Toate articolele